O poveste de iarna

Puiul de brad din cresa de braduti

Puiutul de brad traia acum momente de groaza. Nu ii spusese nimeni, dar simtea ca ieri vazuse ultimul rasarit de soare al copilariei sale.

Aparuse pe lume intr-o cresa de braduti. {i-a dat seama in timp, pentru ca dupa gardul de sarma care inconjura locul acela, in care el si multi alti braduti se ridicau spre cer, in fiecare zi mai mult, era o padure. Multi brazi, falnici, seniorii. Acestia nu prea vorbeau cu ei. Poate din cauza ca erau ai nimanui. Crescusera din niste seminte puse acolo de mana omului. Padurea era ceva aproape fioros pentru bradutii din cresa. Nimeni nu ii baga in seama. Nu intelegeau ce se intampla. De exemplu, nu intelegeau de ce puiutii de brad din padure aveau mai mare trecere la brazii batrani. Discutase asta cu prietenii lui, dar nici ei nu aveau de unde sa stie.

|ncet-incet, i-au mai crescut si lui cateva ramurele. |si dorea foarte mult ca bradul acela batran, cu cetina bogata, care isi ducea batranetele langa gardutul cresei, sa-l asculte macar odata.

A incercat de multe ori sa-si faca auzit glasul subtirel.

“Domnule brad, va rog...” dar batranul nu-l lua in seama. Poate nici nu mai auzea prea bine. Era asa de inalt, incat Puiul de Bradut nici nu-i vedea bine varful.

S-a gandit, ce s-a gandit si si-a dat seama ca trebuie sa fie mai puternic, la fel si glasul lui. Asa ca ori de cate ori ploua, Puiul de Brad sorbea cu nesat picaturile de ploaie. Cum venea spre el o raza de soare, isi intindea cele cateva crengute de parca ar fi vrut sa inghita tot soarele. |ntr-o zi s-a intamplat minunea.

Se trezise plin de incredere si parca chiar visase ca vorbise cu Domnul Brad. Asa ca plin de speranta si—a adunat toate fortele si a mai facut o incercare:”Domnule Brad!”. de data aceasta, glasul sfios si-a gasit drum spre urechile Batranului Brad. Acesta a mormait putin, si-a aplecat varful , mirat ca tocmai un pui de brad din cresa il deranjeaza. Puiul de Bradut tremura din toate acele si asptepta ... “Ce s-a intamplat cu tine puiutule? De ce nu stai linistit acolo?” “Domnule Brad, Domnule Brad, va multumesc ca vorbiti cu mine!” spuse Puiutul de Brad, cu lacrimi in ochi. ... Nu stia de ce, dar Bradul cel Batran a stat mult de vorba cu el. I-a povestit multe, l-a imbarbatat si l-a sfatuit ca orice s-ar intampla sa nu-si piarda niciodata increderea in sine. {i sa fie curajos mereu... orice s-ar intampla.

@@@

Acum , cand se implinea prima dintre prevestirile rele ale Batranului, Puiul de Brad se intreba daca nu ar fi fost mai bine sa nu intrebe ce se poate intampla cu ei, bradutii de cresa. Sau chiar cu un brad crescut asa in mijlocul padurii. El si alti braduti calatoreau inghesuiti, unii peste altii, in remorca unui camion. Unii dintre ei plangeau, speriati. Altii plangeau pentru ca deja le era dor de pamantul care ii ajutase sa creasca si acum nu se putuse impotrivi smulgerii lor. Nu stiau unde vor fi dusi. Nici bradutul nu stia. Dar ceea ce ii spusese atunci Batranul Brad nu ii dadea nici un motiv de liniste. |ncerca sa-i potoleasca pe braduti, sa nu mai planga, spunandu-le “Asa e viata de bradut de cresa! Ne nastem intr-un loc si suntem dusi in alte locuri sa le facem frumoase, sa tinem umbra...”. Bradutii il respectau, caci stiau ca el a putut vorbi cu Bradul ce Batran. Dar unii dintre ei, chiar daca nu mai plangeau in hohote, suspinau gatuiti de emotie si de frica.

Puiul de Bradut ar fi plans si el, dar stia ca nu are cum sa schimbe ceva. Asa ca si-a strans crengutele pe langa el si a asteptat. Avea o viata inainte ca sa afle...

@@@

A cazut intr-un somn adanc. Si a visat...

Se facea ca nu fusese smuls din cresa si toti bradutii crescusera acolo, mari, frumosi, inalti, ca Batranul Brad. Si pe langa ei rasarisera acum puiuti de brad, dar care nu erau ca ei, niste orfani. Fiecare bradut avea un brad mare care il ingrijea. Cand soarele era prea arzator, il umbrea cu crengile lui; cand vantul era prea puternic se apleca si il ocrotea pe micut, chiar daca el, marele brad, isi mai pierdea cate un brat. Dupa accidentele acestea, un timp, bradul ranit pierdea multa seva; dar locul se cicatriza si uneori, chiar cresteau alte crengute. Iarna, micutii erau sfatuiti sa nu incerce sa-si scoata varful de sub zapada, ca altfel mor inghetati. Iar primavara cand pasarelele se harjoneau la lumina soarelui, era asa o veselie in padure!

@@@

Puiul de Bradut zambi in somn. Ce frumos era! Sau atunci cand unii dintre ei se mai imbolnaveau, era chemata imediat Doamna Ciocanitoare; le curata ranile si totul revenea la normal. Se mai temeau cateodata, cand veneau oamenii sa se plimbe prin padure. Era pericol mare! Odata, brazii liberi, din padure, au scapat ca prin urechile acului de o mare nenorocire. Dar cu toate lacrimile lor nu au putut sa-i salveze pe micutii din cresa de la marginea padurii. Atunci, oamenii rai au facut un foc si nu l-au stins bine cand au plecat inapoi in orasul lor. Si noaptea, din cauza vantului, jarul s-a aprins, iar focul a luat viata a mii si mii de puiuti de brad.

Singurul care a supravietuit a fost Batranul Brad de astazi. Cel care l-a ascultat pe micut. Caci el stia ce inseamna sa fii bradut de cresa. Aici Puiul de Bradut parca nici nu mai visa. |ncepuse sa-si aduca aminte cu groaza de cele povestite de batran. Puiutului i-au dat lacrimile cand a ascultat povestea Batranului. ”Dupa ce toti fratii si prietenii mei din cresa au murit, brazii din padure m-au adoptat. Nu au fost rai cu mine. Acum eram de doua ori orfan. Si m-au ajutat sa cresc. E tare mult de atunci si m-am bucurat mult sa vad ca oamenii au facut din nou cresa in locul acesta. Sa stii ca niciun bradut nu vine intamplator pe lume. Fiecare e bun la ceva.”

“La ce suntem buni noi, bradutii?” a intrebat atunci Puiutul. Caci in mintea lui credea ca toata viata va trai acolo in tarcul acela. “Eheeei! la multe poate fi bun un brad!”, a raspuns Batranul.

Asa a aflat Puiutul ca unii dintre brazi au norocul sa ramana in padure multi, multi ani, pana mor de batranete sau sunt franti de viscol sau ucisi de vreun fulger. Poate ei sunt cei mai fericiti. Alti braduti, din nefericire, mor de mici, asa ca nu ajung niciodata sa priveasaca pe deasupra padurii, sa vada muntii, apele, oamenii. Bradutii iubesc oamenii. Nu toti sunt rai! Sunt oameni care vin si ii ingrijesc, care le spun ‘Ce mult va iubim brazilor!” Si atunci , de fericire, brazii isi fosgaie acele si le raspund oamenilor: “Si noi va iubim pe voi!”. Ce frumos e sa fii iubit!

@@@

Aducandu-si aminte de aceste vorbe ale Batranului Brad, Puiutul s-a bucurat si s-a intristat in acelasi timp. Stia ca pierduse sansa de a mai trai in padure. Dar, cine stie, poate avea noroc. Alti braduti, continuase Batranul, sunt luati de aici, din cresa si sunt dusi spre alte locuri sa faca frumos acolo. Unii nimeresc in gradinile oamenilor, si acolo sunt iubiti si ingrijiti, iar iarna sunt impodobiti ca sa bucure sufletul copiilor. Asta e bine numai daca traiesc in curte. Alti braduti, cand nu au crescut cine stie cat, sunt pur si simplu ucisi! Sunt taiati deasupra radacinii si dusi in casele oamenilor, tot pentru a fi impodobiti. Dar ce pacat ca impodobesc un bradut mort! Si bradutul se usuca, apoi este aruncat la gunoi. Acestia sunt cei mai tristi braduti. “De ce sunt taiati bradutii Batranule Brad?” “Oamenii vor sa le faca o bucurie copiilor lor, dar nu stiu ca asa indurereaza o padure intreaga, cand ii ucide copiii”.

@@@

Acum statea Puiutul de Brad si se gandea cum sa le spuna el asta fratilor lui, care calatoreau- cine stie unde?- alaturi de el in acel camion!

Batranul Brad avea multe de povestit. Traise cateva veacuri. Si in fiecare zi, cand se trezea din somn, Puiutul isi ridica repede varful si il chema pe Batran sa-i mai spuna ceva. Unele dintre povesti le traise chiar el, altele le auzise de la brazii cei batrani, care de mult nu mai erau in radacinile lor. Fiecare brad are de dat un tribut. Unii sunt facuti sa faca umbra toata viata, altii sa bucure copiii oamenilor, altii, avea sa afle intr-o dimineata Puiutul, sunt lasati sa creasca, apoi vin oamenii si ii taie. “Asa mari?” “Asa mari!”

Si ce se intampla cu ei? Si acestia au o soarta diferita. Unii vor fi pusi pe foc, pentru ca sa fie cald in casele oamenilor, altii vor fi facuti bucati, vor fi curatati de scoarta, si iar taiati in bucati si mai mici, si ajung fie vreo masa, fie vreun scaun. Cine stie, depinde de ce vor oamenii sa faca din ei!. “|ngrozitor!” a raspuns Puiutul.

@@@

Acum Puiul de Brad era la prima calatori din viata lui. Spera sa fie si ultima. Sa fie dus undeva si sa se hotarasca odata ce vor face cu el! Tremura din toate acele si voia sa afle mai repde care era soarta lui. Ce au hotarat oamenii?

Au calatorit mult cu camionul acela. A venit noaptea si bradutii au crezut ca au ajuns la destinatie, caci la un moment dat masina s-a oprit. Dar nu a fost asa. |n zori au plecat mai departe. |n sfarsit, dupa doua zile si doua nopti, s-au trezit luati pe sus de varfuri si aliniati frumos langa un gard. De acolo, o mana de femeie ii lua si ii planta intr-un ghiveci mare, de lemn.

Dupa cateva zile de la plantarea in ghiveci, Bradutul, care intre timp isi mai revenise, si alti cativa prieteni de ai lui, au vazut apropiindu-se de ei un Om Mare cu o fetita de mana. “Pe care vrei sa il luam?” a intrebat Omul Mare. Fetita s-a tot invartit pe langa braduti. |n cele din urma a a pus a spus ca vrea trei braduti. Si Puiul de Bradut a fost urcat intr-o masina alaturi de doi fratiori de ai lui de la cresa. Iarasi se intrebau ce se va intampla cu ei. “Numai sa nu ne impodobeasca, sa ne taie radacinile si sa murim!” isi spunea Puiutul in gand. Dar asta e! Batranul Brad mi-a spus ca asa sunt bucurati puii de Om. Atunci asa sa fie. Noi sa murim, iar ei sa se bucure!”

Aproape ca se impacase cu soarta lui cand, iarasi s-a trezit apucat de varf, apoi radacinile i-au fost puse intr-o groapa si au fost acoperite cu pamant. Puiutul fusese plantat intr-o gradina frumoasa in care mai erau si alti copaci. Ceilalti doi fratiori au fost si ei plantati in aceeasi gradina, dar fiecare in alt colt al ei. |n fiecare zi, Fetita venea si vorbea cu el, apoi se ducea si la ceilalti, vorbea si cu ei, ii mangaia, ii uda, le vorbea frumos. Cand a venit iarna, Fetita l-a impodobit pe Puiut cu becuri colorate si cu fasii de hartie poleita. Ce frumos era! Acum stia ca nu avea sa moara niciodata decat de batranete.

Cat despre fratii lui, noaptea, ii ruga pe ceilalti copaci sa nu-si mai fosneasca frunzele, sa faca putina liniste, si atunci schimbau si ei cateva vorbe. Le era dor unul de altul, dar stiau ca va veni ziua cand vor fi destul de mari incat sa se poata vedea pe deasupra tuturor copacilor. Puiutul de Brad era fericit.

Trecusera cativa ani. Puiutul de Brad nu mai era chiar asa puiut. Oamenii il iubeau, si el ii iubea pe oameni. Era plantat chiar in fata casei si vara, cand soarele era arzator, Bradutul se straduia sa le ofere oamenilor cat mai multa umbra.

Nici un bradut nu vine intamplator pe lume.

PS: o poveste... o incercare mai veche...